Există în Oltenia o fâșie îngustă de pământ, între ultimele dealuri și primele stânci ale Carpaților Meridionali, în care s-au adunat mai multe mănăstiri decât oriunde altundeva în sudul țării. Le leagă un singur drum, DN67, iar de pe el se desprind, la fiecare douăzeci de kilometri, văi scurte care urcă spre câte un ansamblu de secol XVI-XVII. E genul de traseu pe care îl faci fără hartă complicată: mergi drept și cotești când vezi indicatorul.
Horezu, centrul de greutate
Dacă ai o singură oprire de făcut, fă-o la mănăstirea Horezu. A fost ridicată în 1690 de Constantin Brâncoveanu și e considerată capodopera stilului care îi poartă numele. UNESCO a inclus-o pe listă în 1993 și motivează asta prin puritatea și echilibrul arhitectural și prin bogăția detaliului sculptat.
Ce se vede concret: un pridvor cu coloane de piatră sculptate cu frunze și vrejuri, o ușă masivă de lemn, o catapeteasmă aurită și un tablou votiv cu familia domnitorului. În secolul al XVIII-lea a funcționat aici o școală de pictură murală și de icoane care a influențat tot spațiul balcanic. E liniștit, chiar și când e lume, fiindcă incinta e mare și retrasă.
Ceramica, la câțiva kilometri de mănăstire
În orașul Horezu și în satele din jur se lucrează și azi ceramică, un meșteșug înscris în 2012 pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității. Împărțirea muncii e tradițională: bărbații scot și pregătesc lutul și modelează la roată, femeile decorează, cu un corn de bou găurit și cu un bețișor cu vârf de sârmă. Culorile sunt maro-închis, roșu, verde, albastru și un ivoriu specific, iar motivul cel mai cunoscut e cocoșul.
Atelierele sunt răspândite prin sate, iar unele primesc vizitatori și lasă lumea să încerce roata. Nu căuta un singur loc oficial: întreabă în oraș unde se lucrează în ziua aceea.
Traseul, mănăstire cu mănăstire
Bistrița și Arnota
La nord de Costești, pe o vale îngustă, e mănăstirea Bistrița, lipită de peretele de calcar. De acolo pornește o potecă spre Peștera Bistriței și spre bisericuțele rupestre din stâncă — o urcare scurtă, dar care schimbă complet tonul vizitei. Mai sus, pe un drum cu serpentine, e Arnota, mănăstirea lui Matei Basarab, de unde se vede toată depresiunea.
Polovragi
Trecând în județul Gorj ajungi la Polovragi, așezată la gura Cheilor Oltețului. Mănăstirea e mică și frumos pictată, dar ce ține minte lumea e drumul îngust dintre pereți de stâncă, care continuă dincolo de ea, și peștera Polovragi, vizitabilă cu ghid.
Tismana
Ultima oprire mare, Tismana, e una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească. Stă pe o stâncă, cu o cascadă chiar sub ea, iar accesul se face pe o alee umbrită de-a lungul apei. E locul cel mai fotogenic de pe traseu și, în weekend, și cel mai aglomerat.
Cum împarți zilele
- Ziua 1: Râmnicu Vâlcea → Bistrița → Arnota → Horezu (mănăstirea și atelierele de ceramică) → cazare în zona Horezu.
- Ziua 2: Polovragi și Cheile Oltețului → Peștera Muierilor → Tismana → Târgu Jiu.
- Ziua 3 (opțională): ansamblul sculptural Brâncuși de la Târgu Jiu și Cheile Sohodolului.
Ce mai vezi pe lângă mănăstiri
Zona nu e doar despre biserici. Peștera Muierilor, la Baia de Fier, e amenajată pentru vizitare și are galerii ușor accesibile, iar Cheile Sohodolului, la nord de Târgu Jiu, sunt un defileu îngust în care se intră cu mașina câțiva kilometri buni. La Târgu Jiu te așteaptă ansamblul sculptural al lui Brâncuși — Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, aliniate pe o axă de vreo un kilometru și jumătate prin oraș. E o vizită care se face pe jos, în două ore.
Reguli de bun-simț și lucruri practice
Sunt mănăstiri în funcțiune, deci ținuta decentă e obligatorie, iar fotografiatul în biserică e de regulă interzis. Programul depinde de slujbe și de sezon — verifică-l pe pagina oficială a fiecărei mănăstiri înainte de drum. Ia numerar: la pangar și la atelierele de olărit plata cu cardul nu e garantată.
Cazarea e concentrată în Horezu, Costești, Novaci și Târgu Jiu, iar în satele de pe traseu găsești pensiuni mici care gătesc la comandă. Prețurile sunt sub media montană, dar se schimbă de la un sezon la altul, așa că întreabă înainte de rezervare.
Dacă vii dinspre Sibiu pe Transalpina, cobori exact în capătul acestui traseu, la Novaci. Cele două drumuri se leagă natural într-un circuit de trei zile.
Cea mai bună perioadă e primăvara, când pădurile de fag de deasupra mănăstirilor abia înfrunzesc, sau toamna, în octombrie. Vara e cald în depresiune și e lume multă în weekend. Iarna, drumurile laterale spre Arnota și Bistrița pot fi dificile, dar mănăstirile sunt goale și liniștea e alta.
Comentarii (0)