Maramureșul istoric e mic pe hartă și încăpător în realitate. Între Săpânța și Borșa sunt sub o sută de kilometri, dar dacă te oprești la fiecare poartă sculptată și la fiecare turn de lemn, ziua se termină pe la jumătatea drumului. Vestea bună e că partea esențială încape într-un weekend, dacă îți împarți zilele geografic și nu după listă.
De ce sunt speciale bisericile de lemn
Opt biserici maramureșene sunt în patrimoniul mondial UNESCO: Șurdești, Rogoz, Poienile Izei, Plopiș, Ieud Deal, Desești, Budești Josani și Bârsana. Sunt construcții înguste și înalte, din bârne de lemn, cu turnuri zvelte la capătul dinspre apus și cu acoperișuri de șiță, uneori în două ape suprapuse. Ce le face rare nu e doar vechimea, ci soluția tehnică: meșteri de sat au ridicat, din lemn și fără cuie de metal, clădiri care imită verticalitatea goticului de piatră.
Interioarele sunt scunde și întunecate, pictate cu scene populare care nu seamănă cu nimic din pictura academică. La Poienile Izei, judecata de apoi ocupă un perete întreg și e povestită cu o plasticitate care te ține pe loc zece minute.
Ziua întâi: Valea Izei și Cosăul
Dacă vii dinspre Cluj sau Bistrița, intri firesc pe Valea Izei. Începe cu Ieud, unde sunt două biserici de lemn, iar cea din Deal e pe lista UNESCO. Continuă spre Bârsana — atenție, sunt două lucruri diferite: biserica veche de pe lista UNESCO și mănăstirea nouă, cu ansamblul ei de lemn, spectaculoasă în felul ei, dar recentă.
De la Bârsana treci spre Vadu Izei și apoi pe Cosău, la Budești și Desești. Sunt sate în care se lucrează încă: vezi porți sculptate cu funie răsucită, șuri, fântâni cu cumpănă. Aici merită să mergi încet și să te oprești din mașină, nu să privești pe geam.
Închei ziua la Săpânța, cu Cimitirul Vesel: cruci de lemn albastru, cu epitafuri în versuri care spun, fără menajamente, cine a fost omul de dedesubt. E un loc pe care îl vizitezi mai bine spre seară, când s-a rărit lumea.
Ziua a doua: mocănița de pe Vaser
A doua zi te muți în estul zonei, la Vișeu de Sus. De aici pleacă mocănița de pe Valea Vaserului, ultima cale ferată forestieră cu abur din Carpați. Linia a fost construită în 1932 ca să scoată lemnul din munte, iar din anul 2000 circulă regulat și trenuri de călători. Cursa turistică urcă până la stația Paltin, la 21,6 kilometri, în aproximativ două ore, printr-un defileu în care nu ajungi altfel decât pe jos sau cu trenul.
Câteva lucruri practice: locurile se epuizează în weekendurile de vară, așa că rezervă din timp; ia ceva de mâncare, pentru că oferta din tren e limitată; și îmbracă-te în straturi, fiindcă pe vale e răcoare chiar și în iulie. Sezonul ține în general din mai până în octombrie.
Ce se vede pe lângă listă
Maramureșul nu se reduce la obiective bifate. Între Ieud și Botiza treci pe lângă căpițe de fân clădite pe furcă, un gest care nu ține de decor, ci de felul în care se lucrează pământul aici. La Breb și în satele de pe Mara vezi porți de stejar cu funie răsucită, soare și pomul vieții — motive care se sculptau ca să apere casa, nu ca să impresioneze turistul. Iar la Sighetu Marmației merită două ore pentru Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului, amenajat în fosta închisoare: e o altă față a locului, mult mai grea, dar care explică multe.
Cum îți calculezi timpul
- Distanțele mint. Pe hartă vezi 30 de kilometri între sate, în realitate faci 50 de minute, printre căruțe și pe drumuri înguste.
- Bisericile nu au program fix peste tot. În unele sate cheia e la un om din localitate. Dacă găsești poarta încuiată, întreabă la prima casă.
- Duminica dimineața satele sunt la slujbă, iar portul popular se vede pe stradă, nu în muzeu. E momentul cel mai frumos al săptămânii, dar și cel mai puțin potrivit pentru vizitat interioare.
- Cazarea e concentrată în Vișeu, Botiza, Breb și Vadu Izei. Rezervă din timp în iulie-august și în perioada sărbătorilor.
Dacă ai doar o zi și trebuie să alegi, ia Valea Izei. Mocănița e o excursie frumoasă, dar bisericile de lemn sunt motivul pentru care Maramureșul e pe hartă.
Cea mai bună perioadă e de la sfârșitul lui mai până în octombrie. Toamna, când se culege pe dealuri și lumina cade oblic peste acoperișurile de șiță, e momentul în care locul arată exact așa cum ți-l imaginai.
Comentarii (0)